O peozie ca o tastatură interesantă, ca un joc fericit.....ca o Românie fără mânie

Tara aceasta e ca un mozaic
Multi oameni diferiti aici
Miram, riram, nu ne tiram
Viram sau nu viram; caiete sau pixuri
Giram, liram, uneori mai si cantam...
Mese fara tastaturi
Mouse-uri date cu parfum
Monitoare stinse si lumini de culoare gri
Mingi mici si rosii
Pixuri ce scriu aproape singure....
Portofele goale si creioane transparente
Carti prafuite si oameni obositi
Parchet din plastic si copaci pe case
Steaguri din lemn si harti ale dulapurilor
Tastatura mea e rezemata de unitatea centrala
Iar masa este facuta din apa
Sfarsitul poeziei este acesta: jocul de sah este alb negru dar nu conteaza cine invinge
Piesele de sah stau pe patrate albe sau negre
Unele piese sunt cazute la pamant...
Ma uit la tabla de sah ca la o harta